Portocala mecanica (sau Olandezul Zburator)

Ca-i portocalie, de asta. Si-i a noastra, prima masina cumparata cu banii nostri. Asta se intampla acum vreo 4 ani, dupa ce Dragosh tocmai absolvise cu succes scoala de soferi. Cam tarziu, stiu, dar mai bine decat niciodata :P. Pentru ca tot avea carnet, a decis ca Dacia batrana care ne servise pana atunci nu-i prieste. Si ce altceva mai potrivit pentru o fire boema decat o broscuta? Rotunjoara, dragalasa, duduitoare, ce mai, o minunatie.

Asa ca am demarat cautarile. Intai in anunturile din ziare – abordare gresita, cum aveam sa aflam mai tarziu. Nu se prea gasesc pe-acolo, sunt doar pentru cunoscatori :). Am aflat la un moment dat de una rosie. Un prieten al unui prieten parea sa stie ceva de ea, asa ca l-am contactat. Era Osi :), care nu ne-a dat mari sperante. Nu era ceva in regula cu masina respectiva, asa ca am continuat sa cautam.

A doua vazuta a fost la Bistrita. O broscuta amarata (tot rosie, se pare ca nu e culoarea noastra!), compusa din mai multe, nefolosita de mult - dar venea la pachet cu niste jante smechere ;). Nu ne-a convins.

Ne-am intors acasa si am gasit-o in cele din urma. Portocalie, frumoasa, lucitoare – cat sa-ti ia ochii. Si sa nu vezi cateva chestii care nu erau tocmai ok, dar oricum nu ne pricepeam la vremea aia. Iar Dragosh oricum nu mai putea fi convins sa astepte :)). Asa ca am cumparat-o, am semnat actele, am facut-o a noastra si… am pornit la primul drum. Spre Coruia.

Repet: Dragosh proaspat sofer; functionarea broscutei (sau a oricarei alte masini) – un mister de nepatruns; masina nu mergea grozav. Cand am cumparat-o venise cu noi un amic priceput intr-ale motoarelor (nu de broasca, insa), care a remediat ceva probleme cu bujiile si ne-a asigurat ca n-ar trebui sa mai avem altceva urgent de facut.

Ei, si uite-asa am pornit-o spre Coruia, si nu pe oriunde, ci pe la Grosi, unde-i dealul mai mare. Si unde nu se porneste broscuta noastra, pe la jumatatea pantei, sa o ia inapoi, la vale! Cu toata acceleratia impinsa pana-n podea cu tot. Norocul nostru ca drumul era pustiu, asa ca am putut cobori linistiti pana la un loc drept, unde am parcat cumva. Si de unde am sunat depanatorul (cel care ne ajutase s-o cumparam). Care a sosit repede la fata locului inarmat cu smirghel si-a mai curatat o data bujiile, mai temeinic se pare, ca apoi am reusit sa urcam.

Dupa primele peripetii broscuta a facut un drum la mecanic (dar mai tarziu, cand am inceput sa ne pricepem noi am vazut ca nici acolo nu fusese tratata tocmai bine). Am inceput incet incet sa ne acomodam unii cu altii. Am facut impreuna mii de kilometri cu soare, ploaie si chiar zapada. Am ramas impotmoliti o data in zapada (din nou la urcare, dar nu era vina motorului ci a soferului care s-a incapatanat sa depaseasca limitele masinii).

Am ajuns cu ea pana la Wolfsburg, la Mecca broscutelor. Am dus-o la o multime de intalniri, sa se vada cu alte surioare de-ale ei. Dar cel mai important drum a fost unul scurt, de la spital pana acasa, dupa ce s-a nascut cealalta broscuta a noastra. Acum sta in garaj, asteptand o caseta de directie noua. Momentan a predat stafeta fratilor mai tineri – un Karmann Ghia si un Dokka. Vin si povestile lor.

Fisa broscutei:
Model: 1302S
Culoare: portocalie
Motor: 1.6 cu 50 CP
An de fabricatie: 1970