Cahaharnaval broscaresc 2010 (sau Cronica unei seri anuntate :P)

Aseara, deci impresiile-s inca foarte proaspete. La fel si oboseala, ca doar o stiti pe aia cu socoteala de-acasa, care nu se potriveste niciodata cu cea din targ, nu? :)

Pentru mine a fost prima participare, revelionul broscaresc inventat in 2006 s-a transformat anul trecut in carnaval (si asa sper sa si ramana ever after) insa din cauza de copil mic si sugator (nu ca anu' asta n-ar fi) am ratat primera edicion. Ma asteptam sa fie ca si anul trecut - sa vin cu Alla, sa vedem care cu ce-i costumat si sa mergem la somn. Ei bine, planurile mele au fost brutal date peste cap de una bucata copila neobosita, care abia s-a lasat tarata acasa la... tantananaaaa! ora doua fara un pic. Noaptea.

Lasand deci la o parte planificarea totalmente gresita, a fost fain. Adica ne-am distrat, lume. Nu pot sa fac comparatia cu anul trecut  decat din punctul de vedere al costumelor. Cele de acum mi s-au parut mai lucrate, mai elaborate, cu o grija mai mare pentru povestea din spate. Lucru deosebit de bun, as zice, mai ales daca ma gandesc la editiile viitoare :P.

Pentru ca-s om si eu, deci subiectiva, trebuie sa pomenesc de preferatii mei, si anume Asterix cu Obelix (fosti Stan si Bran anul trecut; deliciosi si grozavi impreuna :) ) si cosarul cu pisica pe acoperisul fierbinte :). Daca anul trecut petrecerea ar fi putut usor trece drept o intrunire OPEC, anul asta s-a schimbat treaba si ne-au napadit corsarii (nu e de mirare, de altfel, daca au vazut data trecuta ce de bogatasi s-au adunat...), veniti in perechi, sa nu bata la ochi. Traiasca egalitatea sexelor! :P. La egalitate, cred, din punct de vedere al numarului s-au regasit rockerii/hippiotii (din care cu mandrie detinem un exemplar); dar ei sunt pacifisti, nu creeaza probleme. Si-am mai avut asa: un mire cu mireasa lui, vreo doi scotieni, un faraon (plutind, inalt si enigmatic, cu vreo jumate de metru deasupra noastra, a celorlalti), o spiridusa, o vrajitoare, un judecator antic, vechi si de demult :), doi tarani maramureseni autentici (atat de autentici, incat costumele lor de canepa au atras atentia hippiotilor :P), niste tineri EMO, doua buburuze fermecatoare, dulci si adorabile (simtiti mandria de mama aici, da?), o Scufita Rosie, o Wilma, un preot reformat (sa ne tina totusi cat de cat pe calea cea dreapta), vreo doua doamne de curte veche, o zana, un militian (in amintirea vremurilor trecute), un arab ratacit, care a ratat cu un an intalnirea deja mentionata, niste soldati dezarmati, ca pe timp de pace si prietenie, un indian, un cowboy, un endurist pe care nu l-am recunoscut mascat asa :)) plus, venit de departe, insusi marele Churchill cu doamna sa, intr-o pauza de razboi (Winston, nu doamna).

La pupitrul tehnic l-am avut pe unicul si irepetabilul Costin, care ar fi putut pune ceva mai mult rock si ceva mai putine chestii zbantuibile pur si simplu. Dar na, aici vorbeste admiratoarea de muzica buna din mine, si cica la petreceri trebuie muzica de petrecere, whatever that is. Trebuie insa neaparat sa vedem filmarea carnavalului, ca au fost destule faze dragute surprinse de camera.

Pentru ca l-am avut alaturi de noi pe Dan, momentul impartirii diplomelor (mai tineti minte ce ne placea asta si la gradinita?) a fost antrenant si placut. O fi el mai lenes la pus chestii pe site, da' ce-i a lui e-al lui: ii merge gura de-ar putea linistit sa vanda castraveti gradinarului, care abia dupa o vreme si-ar da seama c-a fost facut din vorbe :). 

Ca sa termin, totusi, spun inca o data ca a fost o seara placuta, am ras, am dansat si ne-am simtit bine. Mi s-a parut ca glumele au alunecat mai putin decat altadata spre umorul de autobaza (pe care-l detest :D) si mai mult spre ironia fina si discreta, gratie Domnului Craciun. Care are toata admiratia noastra, pentru multe si nenumarate :). Prietenii broscari din Ungaria cica mai vin si la anu', poate in numar mai mare. Speram ca si cei veniti din Dej si Oradea cred la fel :P. Prietenii broscari din tara care au vrut sa vina si n-au mai putut, din diverse motive (inclusiv politienesti :D) sunt asteptati data viitoare. Bine, pana atunci vor mai exista prilejuri de intalneala si lasare cu chef, nu-mi fac probleme :). Numa' broastele sa ne traiasca si sa ne poarte prin cele zari.
(Poze, de indata ce mai primesc de la lume, sa le incarc in photobucket.)

Restaurare Doka I

Intrucat pasiunea de anu' trecut (si asta, ca inca mai e de lucru) a consortului a fost restaurarea busului, ii dau cuvantul sa povesteasca despre :)

Restaurarea lui doka a inceput in iunie. Inainte de inceperea lucrului efectiv a fost facuta o estimare a starii in care se afla masina, adica tinichigiul a venit si s-a bagat pe sub masina, a intors-o pe toate partile si dupa vreo 45 de minute a facut o lista cu partile care trebuie schimbate, partile care se gasesc noi si cele care trebuie confectionate de mana. Bineinteles ca mai tarziu cand a inceput sa taie au iesit la iveala si alte probleme, dar nimic de nerezolvat. Problema cea mai mare era ca reparatia anterioara la tabla a fost una foarte prost facuta, asta am putut observa si eu cu un ochi nu tocmai de specialist.
Situatia la prima vedere arata astfel: trebuiau schimbate amandoua aripile fata cu tot cu prag, aripile spate, partile din spate pe care sint prinse stopurile (astea trebuiau facute de mana pornind de la unele de bus pentru ca la doka sunt diferite si nu se mai fabrica), pragurile de pe laterale, traversa din spate de dedesubt cu tot cu suportii de cric si trebuia refacuta platforma spate pentru ca avea taiata o usa de vizitare la motor care nu exista din fabrica.
Primul pas a fost sablarea obloanelor, usilor si barilor si si refacerea lor unde era cazul.

Pentru a se putea lucra mai usor si a ajunge in toate partile afectate de rugina a fost inlaturata podeaua benei.

Foarte afectat de rugina a fost si un element al sistemului de incalzire.

A urmat taierea si inlocuirea aripilor interioare si exterioare spate, confectionarea si inlocuirea partilor cu semnalizatoarele.

Inlocuirea suportului de baterie, aripilor fata, si pragurilor.

Cam asta a fost in mare partea de tinichigerie.
Continuarea in episodul urmator.

De sezon

Ca tot se apropie



Via Samba

Update

Deşi pare aproape incredibil :P, Dan a pus în sfârşit pe site linkuri către galerii cu poze de la întâlnelile la care am participat anu' ăsta (să trăiţi, domnu' Dan! şi la mai multe!).

Nu sunt toate întâlnirile prezentate, de la unele n-avem poze, la altele n-am mers noi, doar alţi membrii ai clubului, aşa că aştept poze, să am ce pune în albume (albume vizibile de altfel şi în coloana din dreapta a blogului, la rubrica Fotografii).

Deoarece până acu' nu s-a oferit nimeni să completeze albumele de poze, am pus doar ce aveam noi. De aceea nu se vor regăsi toate maşinile prezente, de aceea am mai scăpat din vedere întâmplări şi oameni - dar albumele pot fi oricând completate. Pozele să vină :D Şi cheful de muncă să mai treacă pe la Dan :P

Hai noroc!

Hibernare

S-a cam incheiat sezonul pentru anul ăsta. Bine, nu o să stăm noi tare mult fără evenimente, în februarie avem carnaval, iuhu! Şi intenţionez să merg şi eu de data asta, vedem ce părere are broscăriţa mică. Şi pe urmă vine primăvara şi infloresc "happeningurile" :P

Între timp, voiam să clarific oareşce chestiuni arzătoare. Blogul de faţa (ca şi celălalt, de altfel) e al meu, am fost cuminte şi m-a lăsat nenea Gugăl să mi-l fac :). De pe site-ul clubului este link înspre jurnalul ăsta pentru că scriu despre broscuţe, despre întâlnirile la care participăm (cu sau fără club), despre lucruri care teoretic ne pasionează pe mai mulţi. Şi pentru că nu s-a învrednicit altcineva să păstreze un jurnal de bord :)

Daaar... dacă cei mai mulţi din club nu doresc să se simtă în vreun fel afiliaţi blogului, se poate scoate de pe site. Evident, asta nu înseamnă că eu n-o să scriu în continuare ;) Bine-nţeles, mai există varianta cealaltă: cui nu-i place, nu se uită :)), cum fac şi eu cu multe alte bloguri. Că nu merită să mă consum degeaba.

Deci, votăm? Cine este pentru, cine împotrivă, cine se abţine? :D (deşi, stau acuma şi mă întreb, oare cine - dintre broscarii noştri, mă refer - stă şi citeşte pe-aici? De vreo 3-4 ştiu, în rest... probabil că nimeni. Noroc că fanii vin şi din alte părţi :) .

Doka

Busul nostru, alintat Doka, e cel mai tânăr membru (cu roţi) al familiei. Nu l-am găsit tare departe, semn că trebuia să fie al nostru şi ne aştepta. Nu la mult timp după ce ne-a încolţit ideea de a cumpăra şi un bus, am găsit un anunţ pe forumul VW. Busul părea bine îngrijit, fusese militar la viaţa lui (deci obişnuit cu greutăţile şi munca, doar făcuse armata germană, nu a noastră) şi, de când se mutase pe frumoasele plaiuri româneşti avusese un singur proprietar. Care, evident, nu era cel ce postase anuntul pe forum, ca netu’nu ajunge tot timpul la munte.

L-am contactat pe cel care anunţase că Doka e de vânzare şi ne-a spus că vărul lui, vânzătorul, e la Colibiţa (super, m-am gandit, merg şi eu până acasă şi, ca din întâmplare, auzim c-ar fi în zonă un bus; asta aşa, pentru derutarea părinţilor din toate părţile, care n-ar fi fost deloc încântaţi să mai achiziţionăm o „rablă”).

Zis şi făcut. Am plecat la Bistriţa (cu Karmannul, mmm!) şi de-acolo am pornit într-o „excursie” spre Colibiţa. Pentru că pe proprietar nu-l puteam suna, să aflăm adresa exactă, l-am contactat din nou pe vărul lui, care nu mai fusese în zonă de ani buni :D. După spusele lui, trebuia să facem cam 2-3 km pe lângă lac şi să vedem, undeva pe dreapta, busul în curte. Am făcut doi kilometri, apoi am început să pândim tot ce mişcă. Şi-am mers. Şi-am mers. Şi-am mers. Deja ne apropiam de coada lacului şi busul nicăieri. Ce să facem? Am decis să mergem totuşi până la capătul lacului şi să întrebăm pe cineva pe-acolo dacă ştie familia respectivă.

Evident, am avut norocul să dăm peste cea mai informată bătrână din sat, care ne-a dat indicaţii super precise (şi mult diferite de cele primite la telefon, desigur). Ajunşi la poarta omului am zărit în curte minunaţia de bus care se odihnea pe iarba. „Ştiţi, pe noi ne-ar interesa busul” i-am spus omului care ne privea destul de mirat. „A, l-aţi văzut pe forum”. „Da, da, noi suntem ăia”. „Păi bine, haideţi să-l vedeţi şi să-l încercaţi”. La prima vedere, super! Îngrijit, frumos, curat, ne făcea deja cu ochiul. Am pornit la o tura de probă - trebuie să menţionez că era prima dată când Dragoş conducea un bus? Şi că „drumul” din Colibiţa e o chestie serpentinoasă, îngustă şi cu asfaltul pe alocuri prezent? :D Şi totuşi, au făcut faţă amândoi :P Era clar, trebuia să fie al nostru, senzaţia de-a te plimba cu un bus era mult diferită de ceea ce experimentasem deja cu broscuţa şi Karmann-ul.

Nenea ne-a povestit un pic despre cum l-a adus din Germania, ce a mai schimbat la el (respectiv motorul, încă îl mai avea şi pe cel original şi intra în preţ). Preţ pe care l-am negociat un pic, că aveam sumă fixă, dar am bătut palma până la urmă. A rămas să ne întâlnim la doua zi şi să facem actele, să putem pleca cu el acasa (lucky me, eu urma să conduc Karmann-ul până la Baia Mare).

Bine-nţeles, am avut ceva peripeţii cu actele a doua zi (că altfel n-ar fi Poliţia de bancuri), dar s-au rezolvat toate şi am pornit. În ciuda previziunilor, n-am fost chiar dezmoşteniţi pentru noua achiziţie, dar nici n-aş putea spune că ideea noastră a fost îmbrăţişată cu drag :D

Drumul până acasă a fost frumos si, ca să nu ne ieşim din mână, cu nişte semi-aventuri. La un moment dat pe Dragoş îl claxona insistent un şofer din spate. Dă-i şi claxonează, Dragoş nimic. Până la urmă nenea l-a depăşit şi l-a făcut să oprească – ii curgea ulei din spate. Mult, ca altfel nu s-ar fi sesizat el. Noroc că nu era de la motorul în funcţiune, ci de la cel de rezervă, primit bonus. Uf!

Am avut si alte aventuri cu busul. Acum trei ani, am mers cu el la prima ediţie a întâlnirii de la Timişoara. Am avut treabă în Cluj, aşa că am luat-o de-acolo spre Oradea şi apoi Timişoara. Primul rateu l-am avut pe drumul spre Oradea, la urcat ditamai panta, când motorul a cerut o pauză de răcire. Apoi în Arad s-a gândit să-şi ia o pauză mai lungă, drept pentru care a luat foc în centrul oraşului, la semafor. Ne opriserăm regulamentar şi când am vrut să pornim, nimic. Dat chei repetate, nici o mişcare. Până a început să se vadă un fum alb din spate. Dragoş a ieşit să vadă ce-i, a deschis capota si flăcările ţuşti afară! Noroc de stingător, am stins focul rapid şi apoi am împins puţin busul, să nu blocăm de tot intersecţia.

Norocul nostru a fost că tocmai atunci trecea un broscar pe lângă noi, ne-a remorcat pe-o străduţă lăturalnică şi băieţii s-au apucat de refăcut motorul. Până la urmă am avut nevoie de ajutor specializat, un alt broscar care a resuscitat instalaţia electrică. Totuşi, cine se poate lăuda că la câteva ore după ce a luat motorul foc a pornit mai departe, cu aceeaşi maşină? Din păcate deja se înserase, nu puteam ţine aprinse decât poziţiile (o încurcătură la partea electrică, descurcată a doua zi, pe lumină); noroc că Timişoara e aproape de Arad. Orişicât, la intrare în Timişoara am rămas, surpriză! fără benzină. Şi aproape fără GPS, desigur. Ce să facem? Am pus triunghiul reflectorizant, am aprins avariile şi am pornit spre cea mai aproapiată benzinărie, să luăm niţică benzină. Am uitat să spun că pe vremea aia eram cam în luna a cincea de sarcină, numai bine pentru atâtea peripeţii :P. În cele din urmă am ajuns aproape de miezul nopţii la locul întâlnirii, în bună stare.

Deşi asta a fost cea mai mare aventură a lui Doka, n-a fost singura. Pentru că aşa-i şade bine unei maşini vechi şi frumoase, să se plimbe şi să aibă parte de întâmplări interesante. Drept pentru care în vara anului trecut a făcut o tură rapidă până la Paris (da, busul nostru a văzut Parisul! Şi i-a plăcut), după nişte mobilă veche pe care am cumpărat-o pe e-bay. Drumul a fost frumos, intens şi presărat cu întâmplări amuzante. Întrucât n-am fost de faţă, nu mă pot pronunţa :P

Acum Doka a intrat într-o bine-meritată vacanţă şi se află în plin proces de restaurare, la Tibi. Îl aşteptăm acasă peste două luni, cu forţe proaspete şi pregătit pentru nişte aventuri cu totul şi cu totul extraordinare. Stay tuned!

Avem numa' broaste-n cap

Adevarul e ca pe langa broaste mai incap si cate-un Karmann, un bus, o maslina... dar din cauze de lungime a titlului, intalnirile se cheama, in general, "de broaste"; chit ca fiecare vine cu ce are pe langa casa.

Am dat-o gata si pe asta, a cincea la numar. A cincea internationala, ca de fapt intalniri la Baia Mare au fost mai multe de cand exista clubul. Vorba lui Dragosh, a fost cea mai internationala de pana acum, am fost depasiti numeric de slovaci+maghiari. Nu neaparat din cauza c-au venit foarte multi, ci ca n-au prea venit de-ai nostri. Maybe next time, if any :P

Trebuie sa recunosc ca a iesit mai bine decat credeam ca o sa fie. Lumea a parut ca se simte bine, s-au distrat, s-au dat cu broastele, au participat la concursuri... fain!

Pentru cei din spatele cortinei a fost destul de obositor (normal, de altfel); si pe alocuri a parut ca treaba scartaie destul de rau, dar asta din cauza expectantelor prea mari, probabil. Am aterizat iarasi la secretariat, pe ultima suta de metri. Cam dezorganizata treaba, si cum eu sunt o freak intr-ale organizarii, a fost cam dur :D A trebuit sa rabd si sa fac, vorba ceea. Dupa cate-o intamplare din asta, am fantezii despre cat de bine as putea eu organiza cate ceva, daca toata lumea si-ar face treaba la timp :D

Dar s-o iau cronologic. Vineri ne-am adunat timid in Piata Millenium, locul deja consacrat de intalnire. Am facut frumos la poze si la camerele de filmat, ne-am invartit o vreme printre masini si apoi eu am aterizat la inscrieri. Si la impartit de tricouri. Si la "construit" pungile pentru participanti. Si la uitat urat la cine se trezea ca mai trebuie nu-stiu-ce. Dupa ce a sosit toata lumea (mai mult sau mai putin) am pornit-o spre Danesti, locul faptei. Noi trei am pornit mai repede, era destul de tarziu pentru broscarita mica, dar nici restul coloanei n-a mai intarziat mult. Cum Alla s-a culcat, eu am particiapt la cheful de deschidere de pe terasa camerei de hotel. Da' am auzit tot, si discursuri, si ceterasi, si rasete, si bancuri.

Sambata lumea a plecat intr-o plimbare pana la Sapanta, noi am ramas sa pazim hotelul. Prilej pentru Alla sa mai faca o ultima baie (pe anul asta) in piscina, lumea ei. Dupamasa, cand s-au intors inapoi excursionistii, au inceput concursurile. O buna parte le-am pierdut, ca eram iarasi la muncile administrative :P. Dar ce-am vazut, a fost fain. Karcsi, tabela de marcaj mobila, tinea la un moment dat scorurile pentru trei concursuri ce se desfasurau in acelasi timp. Acuma inteleg cum isi mentine silueta :P Seara ne-am adunat toti in restaurant si-a inceput premierea. Lunga, ca de obicei (data viitoare trebuie neaparat scurtata) si punctata cu glume si rasete (cele mai multe datorate lui Buju :P). Allei i s-a facut somn taman inainte sa inceapa sa cante formatia (in sfarsit am avut formatie la intalnire, iupiiii!), asa ca eu am ascultat iarasi cheful de pe balcon. Fain chef, cu concurs de dans, intins pana catre ore tarzii.

Consecinta a fost ca parada de duminica a inceput cu vreo ora si ceva mai tarziu decat era stabilit :D. Dar a fost frumoasa si lunga, ca am pornit-o catinel din Danesti, ne-am dat prin oras pe toate bulevardele si-am incurcat circulatia in toate sensurile giratorii (multumim clubului de motociclisti, care ne ajuta in fiecare an cu parada; desi am eu impresia ca tare le place si lor sa opreasca masinile si sa ne faca loc sa trecem :P), apoi am plecat pana-n Coltau. De-acolo noi am plecat direct spre casa, ca trebuia sa ne pregatim de mers la o nunta, insa lumea s-a intors in centrul vechi si s-au despartit oficial acolo.

Plus:
-locul (da' frumusetea e contracarata de pret:P)
-oamenii
-muzica live, in sfarsit!

Minus
-scump, dom'le, scump!
-putini participanti (dar asta e legat si de primul minus si probabil si de vreme).

All in all, a iesit bine. Mai facem :)