Live blogging: Rosia Montana si Scarisoara

Spalat si pregatit bus - check
Cautat cazare si facut rezervari - check
Pregatit bagaje - check
Alimentat - aaaa...mda
Luat bani si acte - check
Facut ultimele cumparaturi - check
Incarcat busul - check

Bun, suntem gata de drum. Mergem sa ne rapim pasagerul de la serviciu si porniiiim! Pe drum o sa ne intalnim cu Osi, proaspat odihnit si trecut prin toate procedurile posibile la Bazna :P si o sa ne facem intrarea triumfala in Rosia Montana candva deseara. Probabil pe intuneric, dar nu-i nimic, o sa ne vada in toata splendoarea noastra maine :D

Nenumarati fani, stay tunned, revenim de pe drum cu relatari calde. Cu poze, desigur, abia duminica seara, cand ajungem la calculatorul omenesc. Drum bun s-avem!

Evident, n-am avut semnal odata intrati in Apuseni. Romtelecom rules aici, asa ca trebuie sa scriu offline, in speranta ca oi putea si posta la un moment dat.

Vineri seara am ajuns destul de tarziu in Rosia Montana, unde urma sa ne cazam pentru prima noapte. O buna parte din drum am avut parte de reglaje la motor - ba marit avansul, ba micsorat avansul, ba "parca era mai bine inainte", de mi s-a acrit :D

Bietul Osi ne-a asteptat in Teius de i s-au lungit urechile, noi am intarziat destul de mult, am iesit cu greu din Cluj, fix la ora cand mergea toata lumea acasa de la serviciu.

Drumul de la Teius la Rosia Montana a fost frumos, si probabil l-am fi savurat mult mai mult daca l-am fi facut pe lumina. Asa a fost putin ciudat, plin de serpentine, noi obositi, busul mergand nu tocmai grozav... Dar in cele din urma am ajuns la Rosia un pic inainte de 10. Fara sa stim unde exact e casa in care urma sa ne cazam, deoarece tanti cu care vorbisem la telefon mi-a dat doar repere (in piata, o casa cu multe flori pe scari si cu multe scanduri in curte :D) fara adresa exacta. Am nimerit surprinzator de repede (foarte multe flori si scanduri, intr-adevar!). Dupa ce ne-a condus prin tot felul de cotloane dubioase, am ajuns in sfarsit in camere. Desi obositi, n-am cedat fara o pizza la crasma locala (o pizza surprinzator de buna, in Baia Mare n-am mai mancat de mult timp una asa de buna).

Casa cu flori si scanduri

Cotloanele :P

Azi dimineata ne-am trezit cu noaptea-n cap (noi ajutati de Alla, Migu si Osi de bunavoie) si am facut o plimbare matinala prin Rosia Montana. E un loc frumos, pacat ca e atat de notoriu acum din pricina scandalurilor cu super-minerii corporatisti. Din pacate probabil ca peste o vreme nu va mai fi un loc chiar asa frumos. Tanti la care am stat ne-a povestit cum acum doi sau trei ani, cu ocazia Fan Festului, cineva le-a facut surpriza sa-i lase fara apa, probabil cu speranta ca turistii vor disparea pentru a nu mai reveni in vecii vecilor. Pana la urma povestea s-a rezolvat, aveau la casa o aductiune suplimentara de apa si n-au avut mult de suferit. Ca prin minune, apa a revenit dupa terminarea festivalului. Ea zicea ca problema n-a fost intamplatoare, n-ar fi avut de ce sa lipseasca apa pentru ca, vorba ei, ploiase in zilele anterioare si apa era din plin. Dar na, nu se pune natura cu Gabriel.

Pe drum am intalnit o vaca mare amatoare de gratar :P

In Rosia am vizitat doua muzee, cel gratuit, amenajat de susmentionatul, unde custodele a ridicat in slavi corporatia pana ne-a venit rau, si cel amenajat de catre stat, in vechile galerii romane. Vizita aceea a fost cu adevarat deosebita (in plus am avut norocul chior de a ajunge fix cand intra o noua tura de turisti, vizitele fiind programate cam din doua in doua ore). Ghidul ne-a explicat cu lux de amanunte cum se desfasura mineritul inca de acum mai bine de doua mii de ani si a raspuns la absolut toate intrebarile, oricat de naive :).

Muzeul lu' Gabriel

Galeriile romane

Am fi vrut sa vizitam si Abrudul, insa pentru ca intentionam sa ajungem si la Scarisoara, am renuntat din lipsa de timp. Am pornit pe la pranz spre Scarisoara, unde suntem si acum, la cea mai faina cazare ever.

Povestea cu cazarea trebuie relatata amanuntit, pentru ca eu una n-am mai trecut prin asa ceva. Caut joi cazari in zona Scarisoara si dau peste cabana in care suntem acum. Suna super bine prezentarea, asa ca am sunat. "Buna ziua", zic, "sun pentru cazare, aveti cumva doua camere libere pentru sambata noaptea?". "Am" "Am vazut pe site ca o camera e 70 de lei, asa a ramas?" "50 e bine?" imi raspunde omul, "cand ajungeti?" "Pai probabil sambata spre seara, mergem sa vizitam si pestera si probabil dupa aceea venim". "Bine", zice el, "eu sunt ocupat weekendul asta cu targul de turism de la Albac asa ca nu va pot face de mancare, dar aveti bucatarie cu de toate acolo. Vezi, cabana-i langa postul de politie. Deasupra portii gasesti cheia de la poarta, cheia de la usa e sub prag, alegi ce camere vrei si va descurcati". Dupa o pauza de cateva secunde in care mi-au trecut prin cap tot felul de scenarii, intreb timid "pai si cum facem, cui platim, ca noi probabil plecam duminica dimineata". "A, pai este la intrare un fier de calcat vechi, il deschizi, lasi banii acolo, pui cheile la loc si totu-i in regula. S-ar putea sa mai fie o familie acolo, eu nu cred ca ajung". Aici am facut doar un rezumat al conversatiei, insa ideea principala e ca proprietarul a fost super dragut, mi-a dat o groaza de explicatii cu privire la vizitarea pesterii Scarisoara si m-a facut sa ma gandesc ca totusi oamenii faini nu-s chiar extincti :D. Bine, mie mi-ar frica sa-mi incredintez casa cu atata usurinta unor necunoscuti :).

Acum suntem aici, eu scriu sperand ca maine sa am parte cat mai curand de semnal (deci am gasit un minus, nu este internet :P), Alla doarme si baietii filosofeaza la o bere afara pe terasa. Maine o pornim spre casa, inca nu stim exact pe ce traseu. Mai este vreme sa ne hotaram, daca ne trezim si maine la 6 jumate...:P.

A fost o zi placuta azi, cu exceptia faptului ca busul a facut (iar) figuri. Stiu ca ar trebui sa fiu obisnuita de-acum si sa nu mai intru in fibrilatii de fiecare data cand ceva merge aiurea (la masini ma refer acum, cu restul chestiilor care pot si merg aiurea inca nu m-am obisnuit chiar in asa hal :P), da' zau ca-mi creste tensiunea de fiecare data cand Dragosh se incrunta si incepe sa se gandeasca ce reglaje ar trebui sa imbunatateasca situatia :D. Un alt minus al zilei a fost episodul in care un camion (cu soferul probabil beat, la cum a reactionat si la ce privire goala avea) venind pe celalalt sens a pus o frana brusca, din care cauza s-a asezat de-a curmezisul pe sosea si a inceput sa alunece inspre broscuta lui Osi. Noroc ca el a fost pe faza si a tras spre marginea soselei cat de tare a putut, insa franele lui si ale noastre, ca eram chiar in spatele lui, au fost greu incercate. Am si vazut broasca intrand in camion si noi in broasca, brrr.  Dar destul cu povestile, se face tarziu (si frig) si pe mine ma ia un soooomn... Ne auzim maine, dupa ce iesim din(tre) munti.

Suntem pe drum acum, spre Turda, dar am facut o pauza de pepene si balaceala pe malul Ariesului.

Tocmai am dat o raita prin Rimetea, frumos sat! Cu case unguresti restaurate profesionist, are un aer foarte putin romanesc :D.

Bun, sa exploram, zic!

Punctul de maxim interes pentru Alla in Rimetea :P

Ieri am coborat de doua ori sub pamant! Odata in Rosia Montana, in galeriile romane, apoi la Scarisoara. De pestera am fost un pic dezamagiti, ne asteptam sa fie ceva mai mare (si mai profesionist iluminata, daca tot gazduieste cel mai mare ghetar subteran din Europa). In schimb coborarea pana la pestera a fost spectaculoasa. Diano, sa traiesti, fara mei tai nu stiu cum am fi scos-o la capat :).

Se pare ca nu-mi prea iese faza cu live bloggingul, mergem prin tot felul de coclauri unde nu avem semnal (in Scarisoara n-am avut semnal nici la telefoane). Nu-i nimic, perseverez :D. Probabil in apropiere de Turda o sa invie si rds-ul si pot si eu sa ma linistesc cat de cat :P.

Echipa (umano-automobilistica)

Ajuns acasa pe la 8. Culcat rapid copil nedormit de pranz. Abandonat orice proiecte de strans prin casa sau despachetat. Morti de somn.

Mai multe poze

Despre pasiune, compromis (pana la un punct) si dragoste cu sila (nu se poate)

In weekendul asta are loc intalnirea de broscute de la Baia Mare. Care de fapt nu mai e intalnire de broscute, ci e o combinatie intre fosta intalnire si un eveniment al Retromobil - Carpati retro. Noi nu suntem acolo - suntem acum la Bistrita, au trecut sase saptamani de cand a murit bunica mea si am venit pentru slujba de pomenire. E prima intalnire de la noi la care nu mergem. Si de aseara nici macar o umbra de regret nu am ca lipsim. Lipsesc, hai, ca acum scriu despre mine si din perspectiva mea. Mai bine nu-i pun omului cuvinte-n gura si declar de la inceput ca scriu ghidata de neuronul propriu si personal, de buna voie si nesilita de nimeni (nu de alta, da' au mai existat precedente - cand am scris ceva si un oarecare domn a sarit repede-n sus, ca doar femeie fiind n-am cum sa am pareri proprii, tre' sa mi le dicteze cineva, nu? :D).

Cand am cumparat broscuta, acum aproape sase? sapte? ani si am intrat in club, mi s-a parut o chestie super faina. Si asa si era. Un grup de oameni cu preocupari diverse, uniti de o pasiune comuna: VW vechi. Am mers la o multime de intalniri (plus marea aventura, drumul spre Wolfsburg din 2006), ne-am simtit fain, ca apartinand de ceva fain.

Nu stiu exact cand a inceput sa devina din ce in ce mai putin fain. Oamenii din club au inceput sa fie preocupati (si) de alte lucruri in afara de broscute, a inceput sa se puna prea mare accent pe aparente, pe marketing, prea am inceput sa ne desfasuram activitatile in vazul jurnalistilor, prea am ajuns sa ne simtim cumva constransi sa ne distram corespunzator, sa dam bine in presa. Prea am inceput sa ne intindem mai mult decat ne era plapuma, sa chemam oameni in club doar ca sa iasa la numar, fara sa ne mai preocupam de cei deja inscrisi. Care s-au indepartat, in mare parte, pentru ca nu-i (mai) curta nimeni. Si, mai grav, nu-i mai asculta nimeni.

Pe de o parte inteleg ratiunile care au stat la baza tuturor acestor actiuni - nevoia de publicitate pentru a arata potentialilor sponsori ca suntem cineva, ca meritam sa primim bani pentru diverse actiuni. Pe de alta parte am pierdut din vedere ce era cel mai important - si anume placerea sincera de-a face ceva din pasiune, de buna voie, fara constrangeri, fara suparari, fara targeturi si fara nevoia de-a ne arata mai buni decat suntem.

Din punctul meu de vedere, mutarea centrului de atentie de la distractie si placere la datorie si dorinta de a impresiona e in mare parte responsabila de dezertarile din club. Cel putin pentru mine asa e. Mi-a placut mult sa ma implic (sunt o maniaca a organizarilor, remember?), am facut-o mai mult decat mi-ar fi putut-o cere cineva (si am facut-o cu placere. Pana la un punct). Doar ca in momentul asta nu mai vad prea bine rostul. In primii doi ani am mers la sedintele clubului saptamanal, era un eveniment pe care chiar il asteptam cu placere. Acum nu m-as mai duce. Sigur, intre timp mi s-au schimbat prioritatile, am descoperit ca pe alocuri oamenii pot fi mai faini decat masinile :D, insa si fara asta tot nu m-as mai duce. Pentru ca multi dintre cei cu care mergeam cu placere la sedinte nu mai merg nici ei. Pentru ca s-au saturat sa incerce sa vorbeasca, sa propuna, sa vina cu idei si sa nu-i bage nimeni in seama (ba chiar sa fie acuzati ca nu fac nimic pentru club :D).

Aseara ne-a sunat cineva (ma rog, pe D. l-a sunat) sa-l faca cu ou si cu otet ca lipseste de la intalnire. Era asa pornit ca D. nici macar n-a incercat sa-i explice de ce lipsim. Adevaru-i ca de o vreme buna incoace n-am mai mers impreuna cu trupa nicaieri. Cu ce a mai ramas din trupa, adica. Ultima absenta am marcat-o la inceputul lunii, cand ne-am trezit prea tarziu sa-i facem pasaport Allei si am ratat Gyomaendred, alegand in schimb Transalpina. Ca sa fiu sincera pana la capat, m-am simtit mult mai bine asa decat m-as fi simtit la G. Unde am fi reintalnit oameni faini, admit, insa unde m-ar fi plictisit de moarte aceleasi concursuri, aceleasi discursuri, aceleasi festivitati interminabile. Ca si cum lumea ar merge la intalniri pentru o diploma si-o cupa, si nu ca sa se simta bine alaturi de altii cu aceeasi pasiune.

Revenind la telefonul de-aseara, relatarea discutiei mi-a lasat un gust amar pentru c-a cuprins un fel de "lasa ca nu mai suntem prieteni". Si atunci cum sa nu prefer oricand o excursie cu Osi, care (sper!:D) o sa ne ramana prieten si daca mergem la intalniri si daca nu? Cum sa nu caut oameni care ma plac pentru mine si nu pentru masina si prezenta la diferite evenimente? De ce sa-mi pierd zile, ore sau minute din viata gandindu-ma la chestii care nu merita si regretand lucruri pe care nu le pot schimba? (da, stiu, tocmai mi-am irosit minute bune scriind asta, dar trebuia sa ma descarc cumva; o sa ma reintorc la zen imediat :P). Pasiunea si placerea raman, chiar daca nu facem frumos la club. Sigur, e mai fain cand ai cu cine impartasi asta; noroc ca avem.

Live blogging: Transalpina

Weekendul asta era planificata plecarea la intalnirea de broscute de la Gyomaendrod, insa din motive de socoteala pasaportistica de-acasa nepotrivita cu aia din targ, nu s-a mai putut. Ca sa nu ramanem totusi acasa, daca tot eram pe picior de plecare (si eu cu examenul proaspat luat, trebuia clar sarbatorit cumva :P) am zis ca ar fi momentul sa ne mai vizitam putin tara, asa ca am luat doi prieteni si inca o broscuta si am pornit sa cucerim soseaua situata la ce mai mare inaltime din tara. Care nu este Transfagarasanul, cum s-ar putea crede, ci Transalpina.

Vineri dupa pranz am incarcat Karmann-ul si broscuta mov si am pornit la drum, ghidati de gps-ul lui Osi, care, asa cum stim, nu circula fara :P.

Seara am poposit in orangeria resedintei de vara a baronului Brukenthal, din Avrig, care in cort, care in paturi omenesti. Portarul care ne-a intampinat a fost tare de treaba, ne-a oferit loc de cort in prezidiu, in buza salii festive.
Abia dimineata am reusit sa vedem imprejurimile si sa vizitam gradina Palatului. Din pacate lipsa fondurilor nu-i permite sa se prezinte in toata splendoarea, insa e frumos si asa.

Planul palatului si al gradinii

In gradina

Orangeria, unde sunt acum camere pentru calatori

Gradina franceza

Calatorii

Aleea pe care am intrat in gradina

Acum am pornit spre Sebes, de unde o sa incepem urcarea pe Transalpina. Poze o sa pot pune doar de acasa, de pe ipad (da, inca vreau laptop!) nu pot. Probabil ca sus n-o sa mai am cine stie ce semnal (traiasca digi mobil, deocamdata s-a dovedit salvator, Alla stie :D). Daca avem semnal, o sa va povestim ce frumos e pe drum ;) Intre timp scuzati erorile de scriere, asta-mi scoate peri albi, le repar cand pun mana pe o tastatura normala.

*****

E 11 si-un pic, am ajuns in Sebes. Am trecut prin multe sate faine pe drumul incoace, ingrijite, cu case frumoase, curate, nemtesti, ce mai :P. Ba chiar am avut onoarea si neasteptata satisfactie sa trecem pe langa Halewood (sa nu uit pozele, sa nu uit pozele!)

Deocamdata s-a cam dus semmnalul, dar nu ma las. Plus ca daca n-am poozele alea care fac cat o mie de cuvinte, nu-mi raman decat cuvintele :D

******

Suntem sus, la Obarsia Lotrului, fara semnal, evident. Tocmai am facut o pauza de masa ca de la atata urcus ni s-a facut o foame de vulpe, vorba Allei. Pe drum am gasit afine, asa ca acum suntem cu buzele violete. Pana aici drumul a fost frumos, ceva mai aglomerat decat Transfagarasanul (dar e drept ca acolo am urcat la sfarsitul lui septembrie si acum e abia inceputul lui august, lumea e inca in concediu ori vacanta si se plimba). Ne-am intalnit cu o gramada de motociclisti si biciclisti. Astia mi se par tare temerari, trei cu care am vorbit veneau de la Curtea de Arges, trecusera Transfagarasanul si acum isi incercau puterile si cu Transalpina. Si nu pareau deloc sfarsiti :D

*****

In sfarsit semnal - in Petrosani. Aici o sa dormim in noaptea asta si maine pornim spre casa, cu o pauza de balaceala pe undeva pe traseu. Initial voiam sa facem o baie dimineata, inainte sa pornim, intr-un complex din apropiere, insa cina luata acolo ne-a facut sa ne schimbam planurile si sa cautam altceva. Om vedea maine.

Am tot facut comparatii cu Transfagarasanul azi. Pana la un moment dat aveam impresia ca Transfagarasanul e mai maiestuous, mai "de fite"' in vreme ce Transalpina e mai asa, un drum de-un mic si-o bere, impresia intarita de multimea oamenilor iesiti la iarba verde pe traseu, de nu se mai vedea drumul din cauza fumului de gratare si-a gazelor de esapament. Dupa Obarsia Lotrului, insa, de unde incepe cea mai faina parte a traseului, parerea mi s-a schimbat complet. Merita facut drumul de la Novaciu la Obarsia Lotrului oricand. Ce poate fi mai fain decat sa calatoresti printre nori, sa vezi coamele mai joase aurite de soare, sa ai intr-o parte stanci maiestuoase si in cealalta vai ametitoare, sa te saluti cu gura pana la urechi cu altii care calatoresc doar pentru placerea drumului si nu pentru a ajunge doar dintr-o parte in alta.
Evident ca am ramas fara baterii la aparatele de fotografiat tocmai in partea cea mai spectaculoasa a drumului, dar tot am reusit sa le stoarcem ultimele picaturi de energie si sa facem cateva poze de reclama. Abia astept sa ajungem maine seara acasa si sa le descarcam, sa pot urca cateva si aici.

Sus, sus, sus, la munte sus

Traseul

Huruit de broscuta pe Tansalpina


In concluzie, a fost o excursie inspirata (inca mai e, ca n-am ajuns acasa :P), si va recomand din inima Transalpina, mai ales partea dintre Obarsia Lotrului si Novaciu. Si restul drumului e ok (mai ales ca se lucreaza intens pe el si e asfaltat in proportie de 90%), insa nu simti cu adevarat ca esti pe coama muntelui decat pe ultima parte a traseului, cand ti se deschid toate in jur. Fain, sigur mai venim.

 Mai multe poze

Taxi T2 hibrid

VW introduce un vehicul hibrid “environmentally-friendly” pentru transportul urban. Vehicolul nu ducea lipsă de spaţiu, baza fiind celebrul Vw bus T2. Până aici toate bune, nimic nemaiauzit, numai că toate astea se întâmplau în 1977.

Să vedem ce se întâmpla în 1977 în lume : Jimmy Carter ajunge cel de-al 39-lea preşedinte al Americii, în octombrie 77 este scoasă din uz ultima locomotivă cu aburi a Căilor Ferate Ferderale Germane, în Los Angeles Sylvester Stalone era nominalizat la Oscar pentru rolul din Rocky iar David Bowie lansa celebrul album Heroes.

Fiind interesat de progres, VW participă cu acest hibrid la o expoziţie de grup la “New York Museum of Modern Art”. Scopul expoziţiei era de a oferi alternative “environmentally-friendly” pentru tranportul urban.

Vehicolul prezentat nu era o lucrare de artă ci mai degrabă o dovadă de măestrie inginerească. Pentru transportul în orasul Wolfsburg (unde a fost implementat experimental) acest taxi folosea o combinaţie între un motor electric şi unul Otto (combustie internă) mai nou cunoscut sub numele de hibrid.

Sistemul este format ca mai demult, dintr-un un motor Otto cu un convertor hidraulic şi un motor electric controlat electronic. Diferenţa consta în faptul că dacă în mod normal cuplul motor se transmite direct de la motorul cu ardere internă la roţi sau de la motorul electric la roţi, la celelalte soluţii motorul cu ardere internă produce doar energie electrică iar cel de al doilea motor electric deplasează maşina în final.Ceea ce a plasat pe poziţie mai bună “solutia Wolfsburg” au fost costurile mai reduse si o eficienţă îmbunătăţită.

Vehicolul putea parcurge în modul electric o distanţă de 40 de km la o viteza maximă de 70 km/h. Departamentul energetic al guvernului american a testat acest sistem pe parcursul a aproape 13 000 km.

În traficul urban vehicolul folosea modul electric iar extraurban era folosit motorul pe benzină care încărca şi bateriile(in numar de 11) cu care funcţiona motorul electric, acest tip de funcţionare având ca efect scăderea emisiilor.

Un principiu care funcţionează bine nu doar ca idee dar şi ca şi concept final: Maşina oferea scaune confortabile pentru patru pasageri şi un spaţiu suplimentar pentru un cărucior sau un scaun cu rotile, de asemenea dispunea de un spaţiu de 1000l în portbagaj. Accesul la urcare şi coborâre era uşor, făcându-se prin două uşi mari culisante dintre care cea de pe dreapta putea fi deschisă de către şofer printr-o telecomandă (o facilitate întâlnită azi la toate vanurile de familie).

Şoferul nu avea contact direct cu pasagerii ci era despărţit de aceştia de un perete cu sticlă antiglonţ, pentru comunicare era folosit un interfon, mai existau facilităţi pentru încasare banilor şi inapoierea restului.

Din specificaţiile anterioare ale VW se mai pot aminti: servofrâna cu circuit dublu, frânele cu discuri pe faţă şi cu tambur pe spate, opţiuni care de fapt erau posibile doar la limuzinele sport, mai scumpe.

Surse: Motor-Informations-Dienst şi www.volkswagen-media-services.com

Peste Transfagarasan Cu Doka

Pentru ca nu mai fusesem din copilarie pe Transfagarasan si pentru ca tot aveam treaba prin Bucuresti am hotarat ca asta ar fi o ocazie buna . Doka s-a comportat admirabil si a facut drumul o adevarata placere.
Traseul a fost Baia Mare- Dej-Reghin-Targu Mures-Sigisoara-Agnita-Curtea de Arges-Pitesti-Bucuresti.
Acum va las in compania imaginilor.

                                                                  Intre Sighisoara si Agnita

                                                                             Urcare

                                                            Fotografie cu echipajul complet

                                                                  Un bus la inaltime

                                                                         Coborare

                                                              Traversand Vidraru




                                    Transfagarasanul vazut de la bordul busului