Despre pasiune, compromis (pana la un punct) si dragoste cu sila (nu se poate)

In weekendul asta are loc intalnirea de broscute de la Baia Mare. Care de fapt nu mai e intalnire de broscute, ci e o combinatie intre fosta intalnire si un eveniment al Retromobil - Carpati retro. Noi nu suntem acolo - suntem acum la Bistrita, au trecut sase saptamani de cand a murit bunica mea si am venit pentru slujba de pomenire. E prima intalnire de la noi la care nu mergem. Si de aseara nici macar o umbra de regret nu am ca lipsim. Lipsesc, hai, ca acum scriu despre mine si din perspectiva mea. Mai bine nu-i pun omului cuvinte-n gura si declar de la inceput ca scriu ghidata de neuronul propriu si personal, de buna voie si nesilita de nimeni (nu de alta, da' au mai existat precedente - cand am scris ceva si un oarecare domn a sarit repede-n sus, ca doar femeie fiind n-am cum sa am pareri proprii, tre' sa mi le dicteze cineva, nu? :D).

Cand am cumparat broscuta, acum aproape sase? sapte? ani si am intrat in club, mi s-a parut o chestie super faina. Si asa si era. Un grup de oameni cu preocupari diverse, uniti de o pasiune comuna: VW vechi. Am mers la o multime de intalniri (plus marea aventura, drumul spre Wolfsburg din 2006), ne-am simtit fain, ca apartinand de ceva fain.

Nu stiu exact cand a inceput sa devina din ce in ce mai putin fain. Oamenii din club au inceput sa fie preocupati (si) de alte lucruri in afara de broscute, a inceput sa se puna prea mare accent pe aparente, pe marketing, prea am inceput sa ne desfasuram activitatile in vazul jurnalistilor, prea am ajuns sa ne simtim cumva constransi sa ne distram corespunzator, sa dam bine in presa. Prea am inceput sa ne intindem mai mult decat ne era plapuma, sa chemam oameni in club doar ca sa iasa la numar, fara sa ne mai preocupam de cei deja inscrisi. Care s-au indepartat, in mare parte, pentru ca nu-i (mai) curta nimeni. Si, mai grav, nu-i mai asculta nimeni.

Pe de o parte inteleg ratiunile care au stat la baza tuturor acestor actiuni - nevoia de publicitate pentru a arata potentialilor sponsori ca suntem cineva, ca meritam sa primim bani pentru diverse actiuni. Pe de alta parte am pierdut din vedere ce era cel mai important - si anume placerea sincera de-a face ceva din pasiune, de buna voie, fara constrangeri, fara suparari, fara targeturi si fara nevoia de-a ne arata mai buni decat suntem.

Din punctul meu de vedere, mutarea centrului de atentie de la distractie si placere la datorie si dorinta de a impresiona e in mare parte responsabila de dezertarile din club. Cel putin pentru mine asa e. Mi-a placut mult sa ma implic (sunt o maniaca a organizarilor, remember?), am facut-o mai mult decat mi-ar fi putut-o cere cineva (si am facut-o cu placere. Pana la un punct). Doar ca in momentul asta nu mai vad prea bine rostul. In primii doi ani am mers la sedintele clubului saptamanal, era un eveniment pe care chiar il asteptam cu placere. Acum nu m-as mai duce. Sigur, intre timp mi s-au schimbat prioritatile, am descoperit ca pe alocuri oamenii pot fi mai faini decat masinile :D, insa si fara asta tot nu m-as mai duce. Pentru ca multi dintre cei cu care mergeam cu placere la sedinte nu mai merg nici ei. Pentru ca s-au saturat sa incerce sa vorbeasca, sa propuna, sa vina cu idei si sa nu-i bage nimeni in seama (ba chiar sa fie acuzati ca nu fac nimic pentru club :D).

Aseara ne-a sunat cineva (ma rog, pe D. l-a sunat) sa-l faca cu ou si cu otet ca lipseste de la intalnire. Era asa pornit ca D. nici macar n-a incercat sa-i explice de ce lipsim. Adevaru-i ca de o vreme buna incoace n-am mai mers impreuna cu trupa nicaieri. Cu ce a mai ramas din trupa, adica. Ultima absenta am marcat-o la inceputul lunii, cand ne-am trezit prea tarziu sa-i facem pasaport Allei si am ratat Gyomaendred, alegand in schimb Transalpina. Ca sa fiu sincera pana la capat, m-am simtit mult mai bine asa decat m-as fi simtit la G. Unde am fi reintalnit oameni faini, admit, insa unde m-ar fi plictisit de moarte aceleasi concursuri, aceleasi discursuri, aceleasi festivitati interminabile. Ca si cum lumea ar merge la intalniri pentru o diploma si-o cupa, si nu ca sa se simta bine alaturi de altii cu aceeasi pasiune.

Revenind la telefonul de-aseara, relatarea discutiei mi-a lasat un gust amar pentru c-a cuprins un fel de "lasa ca nu mai suntem prieteni". Si atunci cum sa nu prefer oricand o excursie cu Osi, care (sper!:D) o sa ne ramana prieten si daca mergem la intalniri si daca nu? Cum sa nu caut oameni care ma plac pentru mine si nu pentru masina si prezenta la diferite evenimente? De ce sa-mi pierd zile, ore sau minute din viata gandindu-ma la chestii care nu merita si regretand lucruri pe care nu le pot schimba? (da, stiu, tocmai mi-am irosit minute bune scriind asta, dar trebuia sa ma descarc cumva; o sa ma reintorc la zen imediat :P). Pasiunea si placerea raman, chiar daca nu facem frumos la club. Sigur, e mai fain cand ai cu cine impartasi asta; noroc ca avem.